La începutul anului 1953, colonelul britanic John Hunt pregătea o nouă expediţie. Din grupul de 11 alpinişti - care au plecat în martie din Nepal - făceau parte opt englezi, doi neozeelandezi şi un şerpaş, Tenzing Norgay. Prima tabără de corturi (numită "tabăra de bază") a fost stabilită la 5800 de metri, de aici urmând să plece mai departe doar membrii expediţiei şi 34 dintre cei peste 300 de şerpaşi veniţi din Nepal. Acestora le revenea sarcina grea de a urca următoarele zile - pe gheaţă şi zăpadă - cu zeci de kilograme de provizii şi echipament în spate. La sfârşitul lunii aprilie, grupul ajunsese în Valea Mare, unde s-au stabilit taberele 2 şi 3.

Următoarele cinci locaţii pentru corturi au fost alese la distanţe apropiate, ultima - cea de-a opta - fiind stabilită lângă Trecătoarea Sudică. De aici începea urcuşul cel greu - atacul final spre Vârful Nordic, cel mai înalt. Din tabăra 8 a plecat un grup care a "tăiat" un drum prin gheaţă şi a dus ultimele provizii: sacii de dormit, radio-emiţătoare şi corturi, cât mai sus, spre vârf. Acestea au fost puse la adăpost, aproape de locul unde ultimii doi căţărători urmau să stabilească tabăra 9, două zile mai târziu. Grupul a coborât apoi înapoi la tabăra 8, unde se făceau ultimele pregătiri.

Până la sfârşitul anului 2001, 1491 alpinişti urcaseră pe Everest (560 dintre aceştia între 1998 şi 2001). De-a lungul timpului 175 de oameni au murit pe Everest.